Relațiile Curții de Conturi Europene cu Parlamentul European și cu Consiliul
Curtea de Conturi Europeană ajută Parlamentul European și Consiliul să își îndeplinească responsabilitățile care le revin în calitate de autorități bugetare și de descărcare de gestiune care exercită un control asupra execuției bugetului UE.
Fundamentele juridice ale relațiilor Curții de Conturi Europene cu Parlamentul European și cu Consiliul UE (denumit în continuare „Consiliul”) sunt prevăzute la articolul 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Potrivit acestuia, Curtea "sprijină Parlamentul European și Consiliul în exercitarea funcției lor de control al execuției bugetare."
În calitatea sa de auditor extern independent al UE, Curtea examinează conturile de venituri și cheltuieli ale Uniunii și prezintă Parlamentului European și Consiliului o declarație de asigurare referitoare la fiabilitatea conturilor, precum și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestora. De asemenea, Curtea transmite observații Parlamentului European și Consiliului cu privire la subiecte specifice, sub forma unor rapoarte speciale, a unor documente de analiză și a unor avize.
Punând la dispoziția Parlamentului European și a Consiliului constatările și recomandările experților Curții, aceasta ajută autoritățile bugetare ale UE să stabilească dacă fondurile Uniunii sunt colectate și cheltuite în mod corect și le sprijină în a monitoriza dacă bugetul UE este utilizat în mod optim.
Relații instituționale
Pe tot parcursul exercițiului financiar, Curtea menține un dialog activ cu Parlamentul European și cu Consiliul, păstrându-și în același timp imparțialitatea în calitate de auditor extern independent al UE.
Transmiterea constatărilor de audit și a recomandărilor sale către Parlamentul European și Consiliu într-un mod clar și în timp util reprezintă o prioritate esențială pentru Curte. Dialogul interinstituțional permite ca activitatea desfășurată de Curte să aibă un impact pozitiv asupra gestiunii financiare a UE și permite Curții să îi ajute pe legiuitorii UE să își întemeieze procesul decizional și activitatea legislativă pe dovezi.
Echipa „Relații instituționale” din cadrul Direcției Președinției (DOP) gestionează și coordonează relațiile Curții cu Parlamentul European și cu Consiliul. Responsabilitatea oficială pentru relațiile externe ale Curții, în special pentru relațiile cu celelalte instituții ale UE, revine președintelui Curții. Acesta poate delega sarcini membrului responsabil cu relațiile instituționale, al cărui mandat este de a facilita contacte mai ample și mai aprofundate între Curte și celelalte instituții și organisme ale UE.
Puteți contacta echipa „Relații instituționale” la adresa:
Relațiile cu Parlamentul European
Activitatea Curții este utilă tuturor comisiilor Parlamentului European, precum și multor altor structuri parlamentare, cum ar fi delegațiile interparlamentare și grupurile politice. În fiecare an, Curtea prezintă activitatea sa diferitor comisii ale Parlamentului European și altor structuri parlamentare.
Principalul partener al Curții în cadrul Parlamentului European este Comisia pentru control bugetar (CONT). Aceasta este responsabilă de relațiile Parlamentului European cu Curtea, de elaborarea avizelor Parlamentului privind numirea membrilor Curții și de examinarea rapoartelor acesteia.
CONT este, de asemenea, responsabilă de controlul execuției bugetului Uniunii, al Fondului european de dezvoltare și al instituțiilor și organismelor finanțate de UE. Prin urmare, CONT are un rol esențial în procedura anuală de descărcare de gestiune. Întrucât activitatea de audit a Curții servește drept bază pentru procesul de descărcare de gestiune, CONT și Curtea colaborează îndeaproape pe tot parcursul exercițiului financiar. CONT este, de asemenea, responsabilă de monitorizarea raportului cost-eficacitate al finanțării UE în punerea în aplicare a politicilor Uniunii. În consecință, majoritatea rapoartelor speciale și a documentelor de analiză ale Curții sunt prezentate CONT, dar activitatea Curții privind performanța este din ce în ce mai frecvent prezentată și altor comisii sectoriale ale Parlamentului și examinată de acestea.
Relațiile cu Consiliul
Activitatea Curții de Conturi Europene este relevantă pentru multe grupuri de pregătire ale Consiliului. Curtea prezintă toate rapoartele sale speciale grupurilor de pregătire ale Consiliului competente pentru domeniul în cauză.
Principalul interlocutor al Curții în cadrul Consiliului este Comitetul bugetar, care se ocupă de procedura bugetară anuală a UE, inclusiv de descărcarea de gestiune. În plus, acesta este responsabil pentru toate lucrările legislative din domeniul legislației financiare a UE, inclusiv pentru regulamentul financiar.
Consiliul numește membrii Curții de Conturi Europene, în urma desemnării acestora de către statele membre respective și după consultarea Parlamentului European, în conformitate cu articolul 286
TFUE.
Relațiile cu guvernele și cu parlamentele statelor membre
Constatările și recomandările de audit ale Curții pot ajuta statele membre să ia decizii cu privire la aspecte legate de buna gestiune a finanțelor UE și de punerea în aplicare a politicilor Uniunii.
Membrii Curții asigură legătura cu guvernele și cu parlamentele lor naționale. Principalii interlocutori ai Curții la nivelul statelor membre sunt ministerele și comisiile parlamentare pentru afaceri europene, finanțe și conturi publice.
Echipa „Relații instituționale” a Curții colaborează cu reprezentanții parlamentelor naționale din cadrul Parlamentului European.
Procedura de descărcare de gestiune
În fiecare an, Parlamentul European și Consiliul decid dacă aprobă sau "acordă descărcarea de gestiune" pentru execuția bugetului UE de către Comisia Europeană într-un anumit an. Acest proces este cunoscut sub denumirea de „procedura anuală de descărcare de gestiune.
Pentru a sprijini Parlamentul European și Consiliul în activitatea lor de autorități bugetare ale UE, Curtea transmite celor două instituții rapoarte anuale, care includ o declarație de asigurare cu privire la fiabilitatea conturilor UE, precum și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente.
În fiecare toamnă, procedura de descărcare de gestiune este lansată oficial atunci când președintele Curții prezintă
CONT raportul anual, la Parlamentul European, în ziua publicării acestuia. Ulterior, președintele Curții prezintă raportul anual întregului Parlament European, într-o ședință plenară.
În cadrul Consiliului, procedura de descărcare de gestiune începe cu prezentarea raportului anual, de către președintele Curții, în fața Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN).
CONT organizează audieri publice pentru fiecare domeniu de politică esențial al UE, acoperind toate instituțiile și organismele Uniunii. Membrii raportori ai Curții participă la aceste audieri care au loc în cadrul procesului de descărcare de gestiune, prezentând diferitele capitole din raportul anual al Curții, precum și rapoartele speciale și documentele de analiză relevante.
În paralel cu audierile efectuate de Parlament în cadrul procesului de descărcare de gestiune, echipele de audit ale Curții prezintă Comitetului bugetar al Consiliului capitolele corespunzătoare din raportul anual la elaborarea cărora au participat. Pe baza raportului anual al Curții, Comitetul bugetar al Consiliului elaborează un proiect de recomandări privind descărcarea de gestiune, pe care îl prezintă Comisiei CONT a Parlamentului European.
Pe baza audierilor publice organizate în cadrul reuniunilor Comisiei CONT, aceasta din urmă elaborează rapoarte de descărcare de gestiune pentru fiecare domeniu de politică esențial și pentru fiecare instituție. Aceste rapoarte sunt ulterior examinate în cursul dezbaterii în plen privind descărcarea de gestiune, în cadrul căreia Consiliul își prezintă, de asemenea, recomandările privind descărcarea de gestiune. Parlamentul îl invită pe președintele Curții să participe la această dezbatere publică privind descărcarea de gestiune, împreună cu comisarul european responsabil pentru bugetul UE.
În cadrul ședinței plenare, toți deputații în Parlamentul European votează pentru a stabili dacă Comisiei și instituțiilor și organismelor UE ar trebui să li se acorde descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Uniunii.
După vot, Președintele Parlamentului European semnează rezoluțiile privind descărcarea de gestiune. Atunci când Parlamentul acordă descărcarea de gestiune, acest lucru duce la închiderea oficială a conturilor instituției pentru exercițiul în cauză. În cazul refuzului de a acorda descărcarea de gestiune pentru o anumită instituție sau pentru un anumit organism al UE, decizia este amânată pentru toamna următoare.
La data încheierii procedurii de descărcare de gestiune, următoarea procedură este deja lansată. Prin sprijinirea autorităților bugetare și de descărcare de gestiune ale UE – și anume Parlamentul European și Consiliul – în exercitarea competențelor lor de control privind execuția bugetului UE, Curtea de Conturi Europeană joacă un rol esențial în menținerea bunei gestiuni financiare a Uniunii și a obligației de răspundere de gestiune a acesteia.
La fel ca toate celelalte instituții și organisme ale UE finanțate din bugetul Uniunii, Curtea face, de asemenea, obiectul procedurii de descărcare de gestiune. În fiecare an, Parlamentul European și Consiliul examinează conturile anuale ale Curții și activitățile desfășurate de aceasta în cursul exercițiului financiar în cauză, împreună cu raportul auditorului independent, și urmează procedura obișnuită de descărcare de gestiune. CONT îl invită pe secretarul general al Curții la o audiere publică privind descărcarea de gestiune pentru a face schimb de opinii și pentru a răspunde la întrebările membrilor comisiei.
Linkuri utile