Necesitatea unui control extern al finanțelor UE

Atunci când a fost înființată Comunitatea Europeană, s-a creat o comisie de audit de mici dimensiuni cu scopul de a efectua controale cu privire la finanțele acesteia. În timp, bugetul Comunității a crescut și responsabilitatea pentru controlul bugetar a fost asumată de Parlamentul European. A devenit clar faptul că această comisie de audit nu mai dispunea de suficiente competențe și resurse pentru a îndeplini sarcinile care îi fuseseră încredințate.

Curtea de Conturi devine „conștiința financiară” a Comunității Europene

Heinrich Aigner, președintele de la acea vreme al Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European, a recunoscut deficiențele mecanismelor de audit ale Comunității Europene și a pledat pentru înființarea unui organism de audit extern cu adevărat independent. Rezultatul a fost Curtea de Conturi Europeană. Curtea a fost instituită prin Tratatul de la Bruxelles la 22 iulie 1975 și și-a început activitatea în octombrie 1977, având sediul la Luxemburg. Hans Kutscher, președintele Curții de Justiție a Comunității Europene la acea vreme, a salutat crearea Curții de Conturi, pe care a numit-o „conștiința financiară a Comunității”.

Curtea de Conturi devine o instituție a UE

La 1 noiembrie 1993, a intrat în vigoare Tratatul de la Maastricht, care a conferit Curții statutul de instituție europeană de sine stătătoare. Independența și autoritatea Curții au fost consolidate, dat fiind că ea se afla de acum înainte pe picior de egalitate cu Comisia, Consiliul și Parlamentul. De asemenea, Tratatul de la Maastricht a încredințat Curții sarcina de a publica o declarație anuală de asigurare cu privire la fiabilitatea conturilor UE și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente acestora.

Mandatul de audit al Curții de Conturi este extins

Rolul Curții a fost consolidat și mai mult prin Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare în 1999. Tratatul a extins competențele de audit ale Curții la mai multe domenii de politică și a oficializat rolul acesteia în combaterea fraudei.

Curtea de Conturi începe să coopereze mai strâns cu statele membre

Tratatul de la Nisa, semnat în 2001, a subliniat importanța cooperării Curții cu organismele naționale de audit din statele membre.

Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a reafirmat mandatul Curții. Acest tratat a introdus modificări în ceea ce privește gestiunea și controlul fondurilor UE, consolidând competențele bugetare ale Parlamentului European și subliniind responsabilitatea statelor membre pentru execuția bugetului.

Curtea de Conturi se dezvoltă pentru a răspunde nevoilor unei Uniuni în evoluție

Structura Curții s-a dezvoltat în paralel cu evoluția UE. De la 9 membri și 120 de angajați în 1977, Curtea numără acum 27 de membri și aproape 900 de angajați care provin din toate statele membre.

De la crearea sa în 1977, Curtea a urmărit să contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE, elaborând produse de înaltă calitate care abordează teme de mare actualitate. Între timp, noi state membre au aderat la UE, Uniunea și-a asumat noi responsabilități, bugetul acesteia a fost extins și s-au creat noi organisme la nivel european — toate aceste evoluții sunt luate în considerare în activitatea Curții.

Numărul publicațiilor elaborate de Curte a crescut considerabil de la cele două avize pe care le-a emis în primul său an de activitate. În prezent, Curtea publică rapoarte anuale, declarații de asigurare, rapoarte anuale specifice, rapoarte speciale, avize și documente de analiză. În ultimii ani, Curtea a început să acorde o prioritate mai mare auditului rezultatelor obținute prin intermediul politicilor UE și formulării de recomandări cu privire la modalități de îmbunătățire a performanței.